In momentul in care spui Romania te gandesti in primul rand la est-ul UE, undeva intre Balcani si Europa vestica, o tara a contrastelor, a saraciei, lipsei de speranta si a saraciei la sat dar si in orase fantoma monoindustriale. Defapt iti vin in minte nume de localitati izolate, drumuri neasfaltate si sate ramase pustii datorita migratiei tinerilor spre vest, un fel de Republica Moldova a UE. Insa ce scapam din vedere e ca aproape 40% din populatie traieste la sat, iar pentru acesti romani autoritatile nu fac nimic sau singurul lucru care il fac e cel mult introducerea ape potabile si a canalizarii, insa tot cu Fonduri Europene.
La granita dintre satele romanesti, ruralul arhaic unde inca nu exista in cele mai multe localitati apa potabila si toaleta in casele cetatenilor, exista si orasele monoindustriale care dupa 1989 singura activitate care a inforlit a fost comertul cu fier vechi care a derivat din falimentarea colosilor industriali si a celorlate uzine. In orasele monoindustriale, nivelul de trai e extrem de scazut, comparabil cu nivelul de la sat, din mediul rural, insa infrastructura lasata de Nicolae Ceauescu e ceva mai buna. Adica exista apa potabila, canalizare, curent electric si telefonie / internet. In rest modul de viata si nivelul de trai nu diferentiaza cu nimic orasele monoindustriale cu satele romanesti.
Daca analizam numarul populatiei care traieste in mediul rural, dar si numarul crescut de orase monoindustriale, sa zic Onesti, ca tot acum se taie la fier vechi Rafo Onesti, avem un bilant sumbru de tara. Avem judete cu migratie ridicata, populatie imbatranita si multe orase sau sate fantoma. Edilii nu au reusit datorita si legislatiei complicate, a birocratiei si a meandrelor politice sa atraga fonduri europene. Industrializarea tarii e imposibila la fel cum si realizarea unei agriculturi profitabile si centralizate.
Romania e o tara rurala si pline de orase fantoma monoindustriale.