Comportamentul de ajutorare reprezinta o subcategorie in cadrul comportamentului prosocial. El oate fi definit ca un act intentionat efectuat in folosul unei alte persoane. Din perspectiva biologica comportamentul de ajutorare este innascut. Sociobiologii cred ca multe comportamente umane isi au originea in zestrea genetica, deci ele sunt innascute si nu invatate. Fiintele umane au o predispozitie biologica de a-i ajuta pe altii care sufera.
Din perspectiva invatarii sociale, psihologii sociali resping ideea ca ajutorarea celuilalt ar deriva din ceva innascut. Folosirea recompenselor, intarirea comportamentului , determina persoana sa-l repete. Comportamentul este deci invatat social. Indivizii pot invata un comportament daca il vad la o persoana care joaca rolul de „model”. Observarea unui adult care se comporta intr-o maniera altruista ii face pe copii sa se comporte intr-o maniera identica.
Empatia este in multe cazuri principala motivatie a comportamentului de ajutorare. Empatia corespunde capacitatii de a sesiza trairile altuia si de a ne identifica emotional si cognitiv cu o alta persoana.Insa de multe ori cand acordam un ajutor facem sa dispara sentimentul neplacut pe care ni-l provoaca durerea altuia, astfel comportamentul nu este deloc altruist. Empatia este mediata de similaritate, adica persoane au tendinta de a ajuta persoane aflate in situatii asemanatoare. De aceea unii saraci dau bani cersetorilor, in timp ce bogatii nu pot empatiza cu acestia.